INTAMPINAREA LUI IISUS HRISTOS
Si cand s-au implinit opt
zile, ca sa-L taie imprejur, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de inger,
mai inainte de a se zamisli in pantece. Si cand s-au implinit zilele curatirii
lor, dupa Legea lui Moise, L-au adus pe Prunc la Ierusalim, ca sa-L puna inaintea
Domnului, precum este scris in Legea Domnului, ca orice intai-nascut de parte
barbateasca sa fie inchinat Domnului, si sa se dea jertfa, precum s-a zis in
Legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel. Si iata era
un om in Ierusalim, cu numele Simeon; si omul acesta era drept si temator de
Dumnezeu, asteptand mangaierea lui Israel, si Duhul Sfant era asupra lui. Si
lui i se vestise de catre Duhul Sfant ca nu va vedea moartea pana ce nu va vedea
pe Hristosul Domnului. Si din indemnul Duhului a venit la templu; si cand parintii
au adus inauntru pe Pruncul Iisus, ca sa faca pentru El dupa obiceiul Legii,
el L-a primit in bratele sale si a binecuvantat pe Dumnezeu si a zis: Acum,
slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace, ca ochii mei vazura
mantuirea Ta, pe care ai gatit-o inaintea fetei tuturor popoarelor, lumina spre
descoperirea neamurilor si slava poporului Tau Israel. Iar Iosif si mama Lui
se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc. Si i-a binecuvantat Simeon si a
zis catre Maria, mama Lui: Iata Acesta este pus spre caderea si spre ridicarea
multora din Israel si ca un semn care va starni impotriviri, si prin sufletul
tau va trece sabie, ca sa se descopere gandurile din multe inimi. Si era si
Ana proorocita, fiica lui Fanuel, din semintia lui Aser, ajunsa la adanci batranete
si care traise cu barbatul ei sapte ani de la fecioria sa. Si ea era vaduva,
in varsta de optzeci si patru de ani, si nu se departa de templu, slujind noaptea
si ziua in post si in rugaciuni. Si venind si ea in acel ceas, lauda pe Dumnezeu
si vorbea despre Prunc tuturor celor ce asteptau mantuire in Ierusalim. Dupa
ce au savarsit toate, s-au intors in Galileea, in cetatea lor Nazaret.